Fineţe şi rafinament la Green Tea

În fundul unei curţi relativ mari, se află o casă împărţită inspirat pe trei niveluri: parterul este ocupat de „Camera cudetoate” şi „Salonul mare”, la primul etaj întâlnim două saloane, indian şi japonez, iar la mansardă, un loc cochet, intim şi frumos decorat, unde noi nu am prins rezervare, numit „Micul Paris”.

Nu cred că există un locşor din casa aia care să nu ne fi plăcut (pentru că l-am explorat, cu toate că am avut teamă de scările cam fragile pentru suta mea de kile), aşa că rezervarea de doi de la „masa de jad” (cred că aşa i-a spus fata care ne-a postat acolo) din Salonul Japonez, a fost o surpriză mai mult decât plăcută, mai ales prin unicitatea locului. Masa închisă la culoare şi frumos pictată, înaltă de 20 de centimetri, se afla pe un mic piedestal, într-un intrând din salon, şi era acompaniată de patru scăunele în acelaşi ton de înălţime, dar nu incomode. Adăugând un mic lampadar pe partea mea, o candelă în colţul mesei, o mică noptieră pictată pe partea Păfurişei, un meniu bogat în ceaiuri, amabilitatea extremă a fetelor şi se anunţa deja o seară reuşită. Şi aşa ar fi fost dacă în salon cu noi nu se aflau 4 plus 3 peezde frustrate şi aorgasmice, care râdeau fulminant de tare, denundându-şi aflorimentul bucal şi care timp de o oră şi-au împărtăşit reciproc (şi nouă, normal!) problemele personale, ca epilarea inghinală târzie sau structura himenului de treijdoi de ani la mioape dotate cu duşman frontal (năsău, n.a.).

Pentru început, am consultat meniul şi nu mică ne-a fost surprinderea când am văzut că pe lângă suta de sortimente de ceai, mai poţi opta şi pentru o sălăţică de pui, ton sau vară (18 lei), pişcoturi cu dulceaţă şi alte minunăţii de gen (în jur de 10 lei), bruschete sau produse de patiserie franţuzească (vezi paranteza anterioară). Care vasăzică, decenţă...

(Paranteză cu privire la intimitate. Stresaţi vizibil de conversaţiile de „Caravana dragostei cu Mircea Radu” ale vecinelor majoritare, tânjeam după intimitatea oferită de o cămăruţă cu uşa semiînchisă, cu candele arzând discret pe nişte policioare de lemn, pe care o zărisem de cum ajunsesem la etaj. „Aaa”, făcuse Păfurişa visător de încântată, „un separeeeu...” Prin urmare, când a venit discreta făptură să ne ia comenzile, am şi întrebat-o dacă în toată casa aia nu au un loc de doi, aşa mai intim. În urma răspunsului negativ, i-am povestit că am văzut noi un separeu de două locuri, la care se închide şi uşa, exact de cum am intrat în „japonez”. Asta s-a pus pe râs şi abia a reuşit să îngaime: „Aveţi dreptate, acolo e intimitate, dar nu e separeu, e baia!”. Închidere de paranteză.)

Salata de pui a fost mare şi bogată, tarta cu fructe de pădure, la fel, iar tortul Krantz, împrietenit cu o bulă de îngheţată de nuci, a fost o nebunie papilară! Peste toată astea am turnat ambrozie: câte-un ceai maté (originar din America de Sud) eu „Carnival”, iar Păfurişa, „Salida del Sol”. Cu ocazia acestor ceaiuri, am fost tare bucuroşi de cunoştinţă cu „tărtăcuţa” din care se bea ceaiul (de unde şi denumirea lui) şi a „divaisului” de supt, confecţionat din alamă, numit „bombilla”.

După ce s-au dat duse „decibelele” din salon, ne-am bucurat în linişte de muzica-balsam tip Leonard Cohen, un ceai „Mango Flip” absolut delicios şi, încununarea-încununărilor surprizelor plăcute, am pufăit la greu o şişa (narghilea) cu aromă de scorţişoară. A fost minunat de minunat, iar aici puteţi vedea câte ceva din ce-am trăit noi.
La plecare, am trecut prin „Camera cudetoate”, care este, de fapt, casieria unităţii şi magazin, şi ne-am procurat un ceiuţ negru-aromat de 9 lei, 50 g.

Plus: discreţia şi rafinamentul decorului, curăţenie impecabilă, delicateţea şi promptitudinea fetelor care ne-au servit şi, peste toate câte-au fost, mai aveau şi wireless care mergea brici!
Minus: peezdele clămpănitoare.