M-am mutat!

Sugerat, lămurit, ajutat total şi decisiv de pretenarul Vaxxi, m-am ales cu o nouă locaţiune pentru scrierile mele pline de substanţă şi învăţăminte.

Materialele scrise aici până la această dată, le veţi găsi şi la noua locaţie, aşa că rogu-vă, linkuiţi-vă la Neliniştitu' cel Nou. Sper să vă placă mai mult şi aspectul, şi conţinutul.

Mulţam fain şi numai bine vă doresc!

Daylight robbery - un alt filmulete cu o bancă nefericită

Un pic de umor britanic, un pic de morţi, filmul are de toate, chiar şi acţiune. Începutul nu te duce cu gândul la nimic, dar subit şi brusc se intră de-a dreptul cu duba în bancă. Urmează vreo două-trei faze drăguţe, apoi totul se desfăşoară conform planului, mai puţin jaful. Adică? Păi, se rupe roata de la căruciorul de bani, unul dintre ei, rănit groaznic la impactul cu banca, leşină în tunel şi câte şi mai câte.

Evident, apare şi poliţia, au loc nişte schimburi drăguţe de informaţii, cuvinte, medicamente, iar lucrurile par a se fi terminat, aşa cum te aşteptai, cu bine pentru hoţi. În mare parte, se întâmplă lucruri bune pentru ei: unul moare, deci scapă de grija banilor şi pârnaie, doi evadează şi nu sunt de găsit, unul se petrece pe Coasta de Azur (deci, intră la categoria „nu e”), unul s-a „liberat” şi scrie o carte despre întâmplare, altul a trecut la budism, dar e tot la bulău, iar ultimul aşteaptă să iasă ca joncţioneze cu ăla de pe Coasta de Azur. Mi-a mâncat o oră jumate din timp, dar cel puţin nu mă mai risc să-l văd vreodată.
Singurul lucru cu adevărat bun din film l-a reprezentat Tiffany Mulheron. Din păcate a avut un rol de două minute.

Bookblog - Schimb de cărţi - Evadarea Cinque

Duminică după-amiază am avut prima experienţă Bookblog, şi anume, schimbul lunar de cărţi desfăşurat la Lucky 13, pe Şelari.
Citisem despre întâlnirile "Schimb de Cărţi" că sunt ca între prieteni, dar nu-mi imaginam că chiar aşa va fi.
Am ajuns în Lucky 13 pe la 14:30, urmând ca pe la trei şi un minut să apară Raluca Alexe (autoare Bookblog), care s-a aşezat chiar la masa noastră. Peste încă vreo cinci minute au apărut Ioana Ristea şi Andrei Roşca (autori Bookblog). Apoi, pe nebăgatelea de seamă, locul s-a umplut de animaţie, cărţi, discuţii, bliţuri. Nu tu fumuri (decât de ţigară), nu tu fiţe, oameni relaxaţi, mulţi cunoscându-se între ei (se pupau, care vasăzică, se ştiau dinainte), ce mai! A fost de neimaginat.

Cele două amfitrioane (Raluca, Ioana), foarte drăguţe şi de gaşcă, s-au agitat de colo-colo cu liste de personal şi de cărţi aduse/date. În pauze împărţeau insigne cu ocazia împlinirii celor 3 ani de Bookblog. Andrei Roşca le-a ţinut isonul la capitolul “discuţii liber alese cu participanţii” şi “de gaşcă”.
Pe la patru fără douăzeci, am făcut joncţiunea cu Gabriel Mirea (alt autor Bookblog), o belea de om, boem total şi jovial peste poate. Dat fiind faptul că Ioana s-a legat de tricoul meu cu In Flames, până pe la 16:00 am discutat cu Gabi Mirea despre death melodios, râul Olt, religie şi cultura muzicală zero în liceele contemporane.
Cu un sfert de oră peste ora patru, a trebuit să plec (sugestionat teribil de insistent de Păfurişa) la Târgul de Manufacturieri de Zdrăngănele şi Brăţărici pentru fete şi fetiţe de la clubul Fabrica.
Am lăsat cărţile mele şi am luat cărţi de împrumut pe care le voi returna la următoarea ediţie.

Plus: atmosferă artistică, relax total, oameni prietenoşi, fetele şi băieţii de la Bookblog - super! Nu e de ratat nici o întâlnire.
Minus: limonada cu mentă de la bar a fost cam scumpă (11 RON) raportat atât la cantitate, cât şi la ce urme lăsa ea pe limbă.

Ruşine pentru...

- pani-cofeto-patiseriile AnaPan unde un pumn de aluat înnobilat cu caramel, nuci, stafide, ciocolată e cinci sute de mii kilu' şi nici gustul nu-ţi rămâne pe vârful limbii. Al dreacu’ să fii tu Coposule, nu-ţi mai merge la Rapid şi bagi scumpeturi la cocă!
- spălătoriile EcoFresh care cer 230 de mii pentru curăţatul unei amărâte de perne! Pe lângă asta, mai sunt şi neserioşi când e vorba să-ţi returneze lucrul tău, „că n-a venit, dar trebuie să vină în două ore”, „mai staţi o oră”, „veniţi mai bine mâine” etc. Noroc cu cele din Carrefour şi Cora, care-ţi fac acelaşi lucru pentru juma’ de preţ şi se mişcă în aceeaşi zi.
- nenorocirea de la Intersecţia cu Poliţai din Băneasa. Din cauza tranşeelor antitanc şi a altor lucrări generatoare de noroi, am putea face să crape de invidie cele mai uitate de asfalt sate de pe mapamond;
- manipularea "Free Geegee I - The Chained Sheepmaster" şi tot căcatul din jurul acestui eveniment cu infractori de duzină.

Din frumuseţile oraşului Bucureşti - Matizul personal

Ieri am fost prin zona Unirii şi am parcat Matizacul pe drumul ce duce spre Mitropolie. Când ne-am întors la maşină, am trăit o minune minunată: două tanti nevorbitoare de limbă română (ba, chiar de sorginte slavă, mi se părea la un moment dat) se tot aranjau pe lângă Matizetele meu să se pozeze. Am aşteptat câteva minute bune până le-au ieşit cadrele dorite.
În timp ce tantile verificau temeninic pe aparatul foto imaginile surprinse cu maşineta-mi, Păfurişa îmi aruncă: "Ce-ar fi să te duci şi să le întrebi nu vă supăraţi, mai doriţi să faceţi poze, pentru că vreau şi eu să plec."
Mă gândesc să-l înscriu pe Matizete în circuitul turististic al deosebitei noastre capitale.

Poveşti de Buzău - La doctor I

Mulţi dintre noi avem ticuri verbale. Mulţi dintre mulţi dintre noi avem ticuri verbale menţionând organe genitale. Şi încă o dată, mulţi dintre mulţi dintre mulţi dintre noi avem minunatul tic verbal "în/ce/care/unde/când/etc. poola mea".
Legat de acest subiect, m-am gândit să încep în a vă povesti câte ceva despre Veşnicele Plaiuri ale Buzăului. Iat-o pe prima...

Se făcea că o tanti avea o fată bună, uşor depăşită de vârsta "buletinării", aşa, pe la 15 ani. Într-o zi de iarnă, o trage pe fătucă un curent, ulterior acuzând vagi dureri în gât şi urechi. Mă-sa, ca orice mamă grijulie şi responsabilă, a sărit numaidecât să meargă cu ea la cel mai ţapăn doctor de găuri superioare din localitate. Ajunse la spital, au constatat că doctorul priceput lipsea momentan din cabinet, dar urma să se întoarcă ASAP. Şi cum se uitau ele pe pereţi şi la "uite cum ninge decembre", numai ce-mi apare nenea doctoru' cu un telefon mobil înfipt într-una din urechi şi înjurând temeinic: "Deci, să-ţi iei, în poola mea, castronu' din faţa garajului meu, că te-ai belit. Şi să nu te mai prind, în poola mea, că vii să-ţi dau scutiri pentru servici!". Astea două rămăseseră mute sub influenţa celei mai profunde uimiri şi se făcuseră una cu decorul cabinetului.

Doctoru' părea că nu le-a observat, deşi mai că dăduse peste ele, cel puţin peste fătuca ce stătea, transformată în statuie, fix pe scaunul de consult. S-a aşezat la birou, după care foarte calm a întrebat-o pe mă-sa care-i scopul vizitei. Nici nu a terminat femeia bine de expus subiectul cu gâtu', că doctorului i-a sunat telefonul. A urmat o altă conversaţie furtunoasă cu unu' care trebuia să-i ducă maică-sii, la Smeeni, nişte lemne de foc, după care a mai sunat cineva care l-a scos din sărite pe motiv că nu-i găsea nu ştiu ce piesă la centrala termică de apartament, aflată în garanţie, şi, nu în ultimul rând, un prost îi lovise maşina parcată în faţa spitalului. "Spune-i lu' Vasile să vină, în poola mea, încoace, după ce-i ia lu' ăla numărul. Şi mai zii să nu-l lase să plece, în poola mea, că vin şi io jos acu'!" Apoi a urmat lovitura decisivă. A aruncat telefonul pe birou, şi-a trecut o mână prin părul rar şi s-a întors către fătuca mesmerizată: "Să dea dreacu', ce zi! Ia să vedem, tu ce poola mea ai în gât?".

Eagle Eye - Aceleaşi obsesii americane

Shia, ăsta, chiar joacă interesant, nu zic. Prima oară l-am văzut în "Transformers" cu bunătatea de Megan Fox. A doua oară l-am urmărit ratându-se în chip de împreunare nefericită dintre Marlon Brando, Elvis şi James Dean, zic aci de rolul Jones Jr. Jr. (Indiana IV). Iar cu filmuletele ăsta din titlu a sărit în clişeul cu obsesii americane celebre, dar nu singur, alături de altă bunăciune, Michelle Monaghan.
Scenariul parcă ar fi decupat din cărţile lui Dan Brown. Acţiunea se desfăşoară, la început, pe două planuri aflate în proprietatea lui Shia şi Michelle, normal. Ulterior se intersectează planurile, se cuplează acţiunile personajelor, iar la final se cuplează şi personajele. Sau, cel puţin, aşa lasă de înţeles.

Filmul e drăguţel, te ţine cu pumnii la dantură un piculeţ, are nişte idei interesante pentru cei din branşă (nu te ducea gândul că se poate băga o bombă în muştiucul unei trompete!), explozii, efecte, “siuspans”, dar, cel puţin din punctul meu de vedere, a dat-o cu mucii-n fasole când am văzut că vocea de femelă cu care vorbise Shia, Michelle şi alte personaje apărute prin tot filmul, era de fapt un ditai calculatoru' cu o pupilă enormă, ce aducea a ochiu' din Mordor, atotvăzător şi cunoscător, şi care e spart cu voluptate şi voioşie de personajul principal masculinic, dacă mai ţin bine minte. Sau nu? Dacă chiar nu aveţi de ales altceva, urmăriţi-l şi veţi afla şi cine a spart cu adevărat ochiul digital.
În film apare pe undeva, într-o pauză de contract, bănuiesc, şi fostu’ soţ al Buzgelinei, Billy Bob Thornthon.