Cepuţe cu ouţe

Nu-i aşa că v-aţi trezit adesea cu o mare lene compensată de o şi mai mare foame? Dimineaţă? Weekend? Ploaie? Brrrr?
Să vă povestesc cam cum a stat treaba pe la mine prin bucătărie, având deja prezentate mai sus datele problemei.

Se dau apoi următoarele ingrediente: castron adânc cât un deget mijlociu şi perpendicular, farfurie întinsă pe burtă, fund sexy (de lemn, de această dată), un tuci chinezesc („wok”, pentru cunoscători), aragaz nu prea înalt, dar funcţional, 4 ouă mângâiate, marca „Mărgelatu”, şase cepuţe anemice şi verzi plus niscaiva unt, că doar o facem franţuzeşte.

Se iau cepuţele de codiţele lor clorofilice şi fragede, se strâng în mânuţă, se aşează pe fund şi se taie aproape mărunt. Cu cealaltă mână se ia unt la bunul simţ şi se aruncă în pântecele deja încins al tuciului „Făn-Fân”. Câteva zeci de secunde, nu mai mult de o duzină şi jumătate, îi e de-ajuns untului să-şi schimbe starea de agregare, concomitent cu emisia unor arome deosebit de plăcute la narete. Fără milă, i se-arată lui „Făn-Fân” fundul (de lemn), plin de cepuţă verde. Dezamăgit că nu se poate bucura de fund, untul va cuprinde ceapa într-o îmbrăţişare fierbinte, aproape disperată. Lăsaţi, pentru moment, chestiile siropoase, luaţi-l pe castronică şi treceţi la crăpat capu’ la ouă.

Atenţie! Nu vă jucaţi cu ouăle decât deasupra chiuvetei. E cel mai sigur. Dacă natura v-a înzestrat cu niscaiva mânuţe dibace de aceeaşi parte a corpului (stânga, la mine) riscaţi neprevăzutul. De exemplu, dacă le spargeţi deasupra castronului, riscaţi să mai adăugaţi un ingredient neaşteptat în compoziţie, bogat în calciu şi folosit în reclamele la pasta de dinţi care o întăreşte. Dacă, alt exemplu şi ultimul, le spargeţi deasupra maşinii de spălat (rufe, că de vase mai am, he-he!), operaţia imediat următoare descompunerii oului este cea de curăţire de zeamă „alene scurgătoare” a butoanelor, capacului şi pereţilor respectivului agregat. Dar să revenim la emisiunea noastră...

Lăsaţi admiratul gălbenuşurilor înfrăţite în castronete şi aruncaţi-vă cu ochiu’ prin sertare. Search for: „soluţie” de cartofi prăjiţi, piper, praf de cur(ry). Adăugaţi aşa, la mişto, o linguriţă rasă din prima chestie şi câte-o frământare de degete din celelalte două. Ce va urma, cu greu poate fi descris în cuvinte de către olfacţia unui necunoscător. Extremul Orient se va întâlni cu bucătăria voastră!

Simultan cu descătuşarea aromelor, luaţi ouăle pe nepregătite şi asmuţiţi-le peste chestia sfârâindă şi sublim mirositoare. Ameţiţi compoziţia temeinic cu o lingură de lemn. Nu vă speriaţi, nu se va lipi. Untul şi-a făcut datoria şi a penetrat adânc ceapa şi ouăle. În plus, wok-ul meu „Matrix” are şi o mantie protectoare sub formă de teflon. Aşa...
După încă vreun minut, două, opriţi aragazul din dat limbi înflăcărate pe fundul tuciului chinezesc şi basculaţi minunatul preparat în două farfurii întinse. Două, da, că uitai să vă spui că e pentru „doi personi” mâncărica asta delicioasă şi degrabă preparabilă.

Indiferent cât de foame v-ar fi, nu v-aruncaţi pe farfurii precum puştanii pe pizdipoance. Lăsaţi un pic mâncarea să respire, să se răcească. Astfel vă veţi putea bucura total de savoarea acestui preparat pe cât de simplu în confecţionare, pe atât de viril în aromă şi gust.
Dacă alături de respectivul preparat adăugaţi şi două felii delicate de brânzică de oaie, acompaniate discret de nişte feliuţe fragile de pâinică albă prăjită sau pâinică neagră virgină, atunci vă veţi arunca papilele personale în extazuri prelungi.

Aspectul nu e chiar îngrozitor, iar dacă respectaţi exact cantităţile pe care vi le-am împărtăşit, veţi fi invitaţi de nen’tu Jamie Oliver la schimb de experienţă.
Înainte de a trece la spălatul vaselor, nu uitaţi să aprindeţi două beţişoare aromate, ce se vor bate până la ultimul fum pentru eliminarea tentei extrem-de-orientale din ambientul care este.
Hai, spor!