miercuri, 4 martie 2009

Scumpetea indiană

Cam tot pe unde-i El Torito, da’ oleac’ mai în faţă, pe colţ, se produce un minunat restaurant indian, duios intitulat “Karishma” (pe româneşte “miracol”).
Interiorul nu e cine ştie ce, dar lumina difuză şi muzica total indiană ce se iscă de prin pereţi, creează o oareşce atmosferă, nu neapărat deranjantă. Dacă nimeriţi la o masă dintr-una din încăperile din partea dreaptă, puteţi să vă bucuraţi şi de ceva intimitate, alături de nişte butuci aruncaţi într-un şemineu fals, luminaţi semi-inspirat de două spoturi.

(Paranteză referitoare la rezervarea locurilor prin telefon
Păfurişa (în engleză): Alo?
Unu' din indieni (îl suspectez p-ăla mustăcios, că era mai tupeist şi cred că ajungea primul la telefon): Helo? Ies?
Şi d-aci încolo Păfurişa, cu ochii beliţi a concentrare, nu a mai înţeles nimic din ce hindo-engleză băga ăla.

Păfurişa (în engleză, aici aveţi deja traducerea în română): Alo? Se poate să rezerv două locuri pentru sâmbătă seara?
Indianu' cu tupeu: Ies... Am... Sat... Frii... For... Medăm.

Păfurişa (către mine, cu aceeaşi belire în ochi, exprimându-se în româneşte, sincer şi pur): Bă, io-mi bag cotu'n mufa lui, că nu înţeleg nimica din ce mormăie!

Persoana-mi
, sigură pe sine, având practica la zi în coversaţia cu popoarele Orientului Îndepărtat: Dă-l încoa(ele mele, n.a.), că nu eşti în stare nici o rezervare telefonică să faci.
Acelaşi io, cu telefonu' la urechi, în engleză: Helău?
Indianu' de la capătu' firului: Ochei medăm, iu hev rezărveişăn fo tu setiurdii on seven. Gudbai en senchiu medăm!
Io, către Păfurişa, învingător: Am rezolvat, avem rezervare!
Sfârşitu' parantezei).

Cei doi cetăţeni din judeţul Punjab, foarte amabili şi degrabă satisfăcători în dorinţele clientelei (au avut o mică scăpare când le-am cerut de trei ori o scrumieră, da' a patra oară au fost deosebit de prompţi), au reprezentat singurul personal pe care l-am văzut prin preajmă. Ei întâmpinau oaspeţii şi-i duceau la mese, ei luau comenzile, serveau, strângeau, făceau casa şi aduceau nota. Nu pot să vă zic cât de mare e localul, dar tot cred că are vreo... 50 de locuri, iar când am fost noi, pe seară, aşa, era cam plinuţ.

La o primă privire, preţurile se duc bine către zona USB ("Ultra-Scump Băăă"), şi aci vin cu un exemplu la îndemână, berea de 330 ml Ursus făcea 11 lei, Corona - 15 lei, daaar, o limonada cu ghimbir în cantitate de 250 ml se ducea direct către 15 lei! La o a doua privire, aia cu haleala, scorurile se duc mult mai sus de zona amintită.

După ce ne-am consultat cu unul din cei doi ospătari originali, dar şi cu meniul dătător de fiori prin portofele, am concluzionat că nişte mingiuţe de ceapă în mălai ("onion bhaji’s") ne-ar fi suficiente ca aperitiv. Mingiuţele cepoase au fost delicioase, mai ales că au venit însoţite de trei castronete cu conţinut diferit: unul cu bucăţele de ceapă înecate în oţet roşu, altul cu “indian chilli” (o nenorocire pentru cavitatea îmbucală), iar ultimul cu un sos alcătuit din iaurt, mentă, piper şi sare. Eh, combinaţi chestiile astea trei cu una bucată mingiucă cepos-mălăioasă şi veţi obţine ceva dumnezeiesc de bun.

Pentru felu’ principal am apelat la nea Kapoor (aşa îl botezasem noi), care nu a luat comanda până nu ne-a întrebat despre ce carne preferăm, cât de iute (la limbă) o vrem, cum să fie preparată, ce orez ar merge la felul cutare sau cutare etc. Ei, bine, copii şi fraţi, ne-am ales cu următoarele: pui “Madras”, miel “Rogan Josh” (classic lamb curry), orez “Zeera” (orez cu chimen), “Veg Pulao” (orez cu legume şi şofran) şi două "naan" (lipii), una cu usturoi şi una umplută cu cartofi şi brânză indiană. Acestea toate s-au prezentat în nişte recipiente metalice, tradiţionale, de extremă belea, însoţite de tacâmuri în acelaşi ton.

Şi acuma, să vă tai din salivă şi elan, povestindu-vă de ban: dacă un castron cu orez sau o lipie se învârteau în jurul a 13 lei, un castronel cu carne gătită era fix vreo 35 de lei! Faptul că a fost nemaipomenit de bun tot ce am servit, ne-a făcut să mai uităm de partea cu golitul buzunarelor.
Încheierea aceste simfonii culinare s-a produs prin consumarea la linguriţă dublă a unui pahar de “kulfi”, aşa zisa “îngheţată indiană”, un fel de şarlotă-şerbet-şi-alte-treburi-delicioase-aromate, numai îngheţată nu.
O mică idee despre cum arată vă puteţi face aici, dar numai mergând acolo veţi descoperi savoarea unic de înnebunitoare a bucatelor indiene.

Plus: amabilitatea celor doi amfitrioni, rapiditatea cu care ne-au onorat comenzile, mâncarea perfectă.
Minus: puţin şi scump, doamnă, foarte scump, mai ales felul principal.

4 comentarii:

VAXXi spunea...

Ai devenit un fel de "bursucul gastric"! și provocator de ploaie-n gură!

Neliniştitu' spunea...

Bre, încă mai pot să fac vizite din-astea, dpdv financiar, vorbesc. Când n-or mai fi, m-apuc de amintiri.

sictireanu spunea...

Cand n-oi mai putea :) te scot la un gratar pe malul argesului, si depanam amintiri gastronomice :)

Neliniştitu' spunea...

Te-aştept cu mare interes, cu sau fără grătar.