miercuri, 11 martie 2009

Din trafic...

Ca o replică la povestioarele lui Maic, să vă zic şi eu una...
Am fost în vizită la cineva în Militari, iar când am venit la maşineta parcată regulamentar pe o străduţă nevinovată, am constatat o mare înfundătură pe ambele portiere dreapta + o lungă serie de zgârieturi care se întideau de la balamaua din faţă, până la stop. Sentimente încercate? Înjurături în gând sau prin viu grai? Greu de descris... Mi-am revenit încet, m-am adunat şi am plecat în treaba mea.

Mergeam calm şi supărat pe Aerogării, dar extrem de atent să nu mai iau o lovitură de la vreun boulean. Am dat semnal, am mai parcurs câţiva metri şi mă pregăteam să trec de pe banda 1 pe 2, unde aveam treabă. În spatele meu, la 30 de metri, cred, oricum, departe, era un van, VW, Ford, nu mai ştiu. Nici nu m-am aşezat bine pe banda doi, că mă trezesc cu ăla că-mi dă fleşuri, mui şi gâţi, în spatele meu. Uimit, dar împăcat cu fauna înconjurătoare, mi-am văzut mai departe de drum. În retrovizoare îl vedeam pe animal cum se agită şi faptul că avea pe scaunul din faţă un copilaş de vreo 6-7 ani.

La stopul cu fantomaticul pasaj Băneasa, acolo unde e ciurdă de poliţai, eu trebuia să fac stânga, spre Antena 1, când mă trezesc cu bouleanu pe partea dreaptă, că mi se agită în geam. Îmi face semn să cobor sticla şi începe: "Bă, cine poola mea te-a învăţat să conduci? Nu m-ai văzut că am viteză şi că veneam şi că ţi-am dat faruri?". "Am văzut, dar erai departe". "Şi, poola mea, trebuia să mă opresc EU, aşa zici tu?" "Repet, am dat semnal, iar tu erai departe, ÎN SPATELE MEU!" "Bine, bă, că te bagi tu cu ASTA!", şi face-un semn scârbit către Matizete. După care, uitându-se ostentativ la loviturile de pe dreapta: "Eşti cam prost, să ştii, după cum văd, eşti prost rău!".

Întrucât eram convins că nu va crede dacă-i voi spune că un alt bou (ori vacă) îmi "coafase" Matizacul la epidermă, am conchis scurt, dar ferm: "Dacă nu aveai copilu' cu tine, pe scaunul din faţă, ţi-aş fi zis să-mi sugi poola!". După care am închis uşor geamul şi am plecat. Pe verde...

11 comentarii:

sictireanu spunea...

Noroc ca nu i-ai zis :) ca era pacat de copilu' ala sa te auda injurand :)

sictireanu spunea...

Latest news: vine Santana la B'est Fest anul asta :))))

Neliniştitu' spunea...

Păi, el înjura ca porcu' boa, footu-l în gât de meltean!
Da, va fi mişto la B'est anul ăsta, mai ales din cauză de Motorhead şi Manowar!

Anonim spunea...

Tu acu' faci cunoştinţă cu traficul rutier bucureştean, ăh ? :-)

Neliniştitu' spunea...

Nu, tătuţule, dar m-a luat prin surprindere gnuul, mai ales că habar nu am avut care a fost motivul. Probabil că am îndrăznit să calc pe banda a doua, aia pe care o primise moştenire de la mă-sa.

sictireanu spunea...

http://aukro.rol.ro/item579690551-pistol-electrosoc-200kv-cu-raza-laser-cado-ne.html

Neliniştitu' spunea...

Ha-ha-haaa! Foarte tare sugestia! Plus cado! Cred că merită un d-ăsta să paralizezi câte-un gnu din fauna şoferească.

Anonim spunea...

E cu bataie lunga caoul? :D

sictireanu spunea...

da, cu sarme din-alea, ca-n filme

Anonim spunea...

In primul rand la multi ani! Tot ce-ti doresti si sa-ti dezdoi tablele de pe buburuza :)

In al doilea rand.... lasa-ma sa ghicesc: politia care era in zona(am inteles eu bine?) nu s-a sesizat ca voi erati actori principali intr-o altercatie? Tipic romanesc...

PS: astia care cred ca sunt pe tarla lu tacsu si nu pe strada ar trebui calcati cu masina si apoi dat si cu spatele! :D

Neliniştitu' spunea...

Primo: Mulţam fain de urări, Mike.

Secundo: Da, tipic românesc. Probabil că ar fi intervenit dacă melteanul se scobora din vehiculul lui şi se mula pe Matizete.

Terţo sau cum zici tu, "pese": Aş face şi eu aşa, da' nu mă ajută maşina.:D E mult mai fun să-i ignori. Mă rog, cât de cât...