Evadarea 1

Arcul de Triumf

Lăudabilă iniţiativa autorităţilor de a include pe lista obiectivelor turistice ale capitalei şi Arcul de Triumf. Nu ştiam că se poate vizita şi se poate urca până sus, pentru că niciodată nu m-a împins într-atât de mult curiozitatea încât să ajung lângă el.
L-am fotografiat în mai multe rânduri, cu felurite ocazii când mergeam cu fiica mea către Muzeul Satului sau Parcul Herăstrău. Duminică, după Ziua Armatei, tot cu ea am fost. Luasem direcţie spre Muzeul Antipa şi am văzut câteva grupuri de cetăţeni chiar sub Marele Arc. Am decis pe loc că nu putem să ratăm o atare ocazie.

Nu e mare lucru de oferit, dar e un început. Înăuntru se găsesc câteva mini-expoziţii foto înfăţişând istoria Arcului, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, dar şi o interesantă expoziţie de însemne heraldice, executate din bronz, ale marilor familii româneşti (din alte vremuri).

Panorama este deosebită. Toamna, maestra absolută a culorilor, a “pastelat” conturul marilor artere, sfâşiind “armoniile” de beton ale cotidianului.
Pliante cu atracţiile turistice ale Bucureştiului şi cu istoria Arcului erau la liber pe stativele întâlnite la fiecare nivel expoziţional.

Gust amar: meltenii care se manifestau specific atât pe scări, cât şi sus, pliantele aruncate pe jos, pe oriunde, de către categoria menţionată.
Uimire: nu s-a perceput nici o taxă de intrare!




Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
Muzeul Antipa este o mai veche cunoştinţă de-a noastră. De această dată am fost pentru a admira şi expoziţia de acvarii, şi pe cea de reptile vii.
La intrare am dat peste o mulţime zgomotoasă, dar compactă, de pici care se înghesuiau într-un mare râs şi chicot să pozeze puţa gorilei-cap-de-familie din hol.
Pentru a vizita muzeul şi cele două expoziţii am plătit un preţ ridicol: 21 de lei, pentru amândoi.

La acvarii a fost splendid şi am rămas mut de ce pot face unii omuleţi din pasiune. Frumos luminate, ultra-curate şi cu “locatari” care mai de care mai mândri în expunere şi mai ţanţoşi în exprimare, universurile acvatice închise într-o jumătate de metru cub ne-au încântat ochii şi ne-au smuls oftaturi admirative. Am stat minute în şir admirând creveţeii, nu mai mari de un centimetru, care trebăluiau de zor în căutarea hranei, şi a peştişorilor foarte viu coloraţi, desprinşi parcă din “Finding Nemo”.
Gust amar: deşi, la intrare, toată lumea era rugată să nu pună mâna pe acvarii sau să ciocăne pereţii, părinţii nu-şi reţineu defel odraslele în manifestările lor curioase.

La cealaltă expoziţie am putut să admirăm o sumedenie de rarităţi erpetologice: pitoni regali, albi, verzi, boa de felurite naţii, un puiuţ de anaconda, vipere de Gabon, cobre regale sau scuipătoare, şerpi de smarald, iguane, geko sau cameleoni. Ca bonus, am avut să examinăm şi ţestoasa aligator, renumită pentru forţa muşcăturii sale. Ceva tarantule şi scorpioni completau acest tablou desprins din lumea lui Steve Irwin, fie-i ţărâna uşoară.
Gust amar: melteanul care stresa un şarpe cu clopoţei, bătând vârtos în geamul terariului, şi care făcea remarci inteligente de genul “io-te coae, ce limbă are ăsta, parc-ar fi mă-ta”. Tipul care răspundea de expoziţie era prea ocupat să se joace “Tetris” pe mobil.